Luni – Vineri: 9:00 – 20:00, Sâmbătă: doar cu programare
Office Dent

Tratamente asistate la microscop

Echipa medicală OfficeDentActualizat:

Tratamente asistate la microscop

Intervențiile asistate de microscop sunt încet, dar sigur, tot mai des întâlnite în cadrul clinicilor stomatologice din întreaga lume. Acum, pacienții din Ploiești pot beneficia de avantajele procedurilor efectuate sub control microscopic și în cadrul clinicii stomatologice Office Dent.

Tratamente asistate la microscop

Dinții sunt structuri foarte mici și fine, asemănătoare ochilor, urechilor sau nasului. Chirurgii ORL, chirurgii oftalmologi sau neurochirurgii operează de rutină cu ajutorul microscopului, pentru a da operațiilor o cât mai mare precizie și acuratețe. Apariția microscopului în practica stomatologică a determinat o mai mare acuratețe în predictibilitatea tratamentelor și în obținerea unor rezultate de o funcționalitate și estetică superioare, pentru că are 2 beneficii majore: iluminare excelentă, fără umbre, și măriri de peste 25 de ori – pentru că nu poți trata ceea ce nu vezi!

Pentru medicul stomatolog, vizualizarea în detaliu a unui dinte sau a unui canal radicular îmbunătățește calitatea actului medical, iar în timpul tratamentului pacientul poate urmări în timp real, pe monitorul din cabinet, procedura efectuată și are aceeași imagine clară cu cea a medicului.

Tratamentele sub microscop sunt recomandate în anumite situații:
  • Endodonție (ramura stomatologiei care se ocupă cu tratamentul de canal al dinților). Datorită vizualizării mult mai bune, tratamentele de canal sunt mult mai eficiente, iar proceduri mai complicate, precum scoaterea acelor rupte de pe canal, sau dinții care prezintă canale calcifiate sau canale accesorii pot fi tratați, pentru că microscopul oferă o mărire importantă, care ajută la vizualizarea unor detalii ce altfel ar fi imposibil de văzut cu ochiul liber.
  • Posibila evitare a unei extracții – retratamentul dinților care au dezvoltat un granulom la nivelul rădăcinii este făcut cu mult mai multă acuratețe și, în unele cazuri, dinții pot fi salvați de la extracție.
  • Tratamentul cariilor dentare este mult mai eficient, pentru că microscopul, prin măririle pe care le oferă, asigură eliminarea cariei în totalitate și nu mai mult decât este necesar, iar obturațiile (plombele) sunt mult mai bine adaptate, nepermițând infiltrațiile ulterioare.
  • Detartrajul dinților făcut sub control microscopic asigură o mai bună curățare a dinților, iar operațiile parodontale cu lambou (curățarea cu instrumente speciale a rădăcinii dintelui) au un rezultat mai bun, pentru că este îndepărtat tot țesutul afectat, iar țesutul sănătos este păstrat integru într-o măsură mai mare.
  • Șlefuirea dinților pentru a fi acoperiți cu o coroană metalică sau ceramică este o procedură des întâlnită în practica stomatologică. Dacă este folosit microscopul, atunci marginile care se șlefuiesc sunt mult mai nete și mai precise, permițând coroanei artificiale să se adapteze mai bine, și astfel se obține o adaptare și o estetică superioare.

Pentru medici, folosirea microscopului este un beneficiu, pentru că le îmbunătățește poziția în timpul lucrului și îi face să se perfecționeze în permanență, pentru că sunt necesare multe ore de cursuri pentru a beneficia la adevărata valoare de lucrul cu microscopul optic.

Alte articole

Scanner intraoral
Citește articolul

Scanner intraoral

Scannerul intraoral Sirona CEREC înlocuiește amprentele clasice cu o amprentă digitală 3D, pentru lucrări precise, realizate uneori chiar în aceeași zi.

Laser stomatologic
Citește articolul

Laser stomatologic

Cum ajută laserul Biolase EPIC X în terapia parodontală nechirurgicală: mai puțină sângerare, efect bactericid puternic și o recuperare mai rapidă.

Fațete dentare
Citește articolul

Fațete dentare

Fațetele dentare corectează culoarea, forma și mici defecte de poziție ale dinților. Află în ce cazuri se folosesc și cât durează: în medie 15 ani.